Interviu cu Hikitsuchi Sensei 10 Dan Aikido Aikikai

 

Hikitsuchi Sensei

Când l-ați întâlnit  pe O-Sensei?

Kubo Sensei, care era unul din primii discipoli ai lui O-Sensei, l-a invitat pe acesta să vină din Shingu la Tanabe, iar O-Sensei preda Aikido în depozitul firmei Pacific Ocean Sake Brewing. L-am întâlnit pe O-Sensei la Shingu cam opt ani mai târziu. Aveam 14 ani, asta se întâmpla acum 65 de ani. Cred ca a fost destinul meu să îl întâlnesc pe O-Sensei. Înainte ca noi să ne fi născut, Divinitatea (jp., Kami) înțelesese că noi urma să ne întâlnim și să avem o relție de la părinte la copil. Deși eram elevul lui, întotdeauna l-am privit pe O-Sensei ca pe tatăl meu.

Ați studiat alte arte marțiale înainte de a-l întâlni?

Tatăl meu a murit pe când eu aveam doar doi ani, mama mea când aveam șapte. Am fost adoptat de bunicii mei, iar bunica mea dinspre mamă, care era instructor de naginata (halebardă specific japoneză, n. tr.), m-a îndemnat să studiez Judo și Kendo. Am început să practic Kendo la vârsta de nouă ani, în clasa a doua. În aceeași perioadă, O-Sensei se afla într-o vizită în Shingu și preda în depozitul de care vorbeam. Pe vremea aceeae nu preda Aikido în mod public. Nu era considerat un lucru pe care îl poți arăta oricui. Trebuia să ai cinci recomandări dacă voiai să faci parte din elevii lui O-Sensei. Nu oricine putea studia Aikido.

Care a fost prima dv. impresie legată de Aikido?

Era un mister. Nimeni nu părea să recurgă la efort, și totuși erau capabili să își proiecteze partenerii cu ușurință. Ce lucru misterios! La început credeam că totul este coregrafiat, aranjat dinainte. Deși studiam intens Judo și Kendo la vremea respectivă, am ajuns la concluzia că această formă de cale marțială, în care totul era decis deja de la primul contact, trebuie să fie adevăratul Budo. Mi-am dat seama că era ceva foarte diferit de lucrurile pe care le făcusem până atunci, și că propria mea cale marțială trebuia să arate la fel. În acel moment O-Sensei mi-a spus, “Te-ai născut pentru a practica Budo. Te rog să practici Aikido.” (De fapt, la vremea respectivă el numea disciplina sa “Aiki Budo.”) Ca puști în vârstă de 14 ani, nu voiam să fac altceva decât Aikido, să mă dedic total acestei practici. Cu toate acestea, pe vremea aceea nimeni nu preda Aikido copiilor. Doar persoanele de la 25 de ani în sus erau admise. Cred că am fost primul copil care a început să practice Aikido.

Cum vă simțeați când O-Sensei vă vorbea?

Mă simțeam foarte recunoscător. Eram singurul adolescent acceptat de O-Sensei drept discipol. Mi-a spus că destinul meu era să studiez Budo, și că Aikido era adevăratul Budo japonez.

Ce vă amintiți despre prezența fizică a lui O-Sensei?

La vremea aceea O-Sensei avea un fizic extraordinar. Arăta ca un perete despărțitor [de formă pătrată]. Avea 53 de ani, cântărea în jur de 91 kg, avea cam 1.50 cm și era foarte lat. Corpul lui avea oase și încheieturi foarte puternice, iar el era plin de vigoare. Privirea lui era foarte blândă, dar ochii lui aveau și o lumină înfiorătoare în ei, ca și cum ar străluci. Era intimidant! Dacă se uita la tine brusc, te simțeai paralizat, nu te mai puteai mișca. O-Sensei se uita întotdeauna pătrunzător la o persoană pe care o întâlnea pentru prima oară. Ochii lui străluceau, și în clipa aceea știa deja totul despre acel om. Privirea lui mă făcea să mă simt străpuns de o săgeată. Putea fi dură la un moment dat, și foarte blândă în momentul următor. Părea extrem de riguros și corpul lui era foarte puternic, totuși când mă apropiam de el în timp ce ședea, îl simțeam ca pe un părinte. Îmi ziceam în sinea mea: “Acesta este un om bun, autentic.” O-Sensei era un Budoka (practicant al artelor marțiale, n. tr.) extraordinar, ieșit din comun. Îmi era frică să stau lângă el, cu toate acestea simțeam că avea o inimă bună, plină de compasiune. Era foarte feroce, dar totuși mă simțeam atras de el. Poate că altora le este greu să înțeleagă acest lucru. Așa cum am mai spus, cred că relația noastră – de la profesor la elev, de la părinte la copil – era menită să se întâmple. Adevărul este că nu l-am rugat pe O-Sensei să mă accepte. El m-a rugat să îi devin discipol. Au trecut 33 de ani de când O-Sensei s-a desprins de planul fizic, dar eu nu m-am simțit nici o clipă separat de el. E mereu prezent; îi pot auzi vocea, zi și noapte.

E stilul nostru actual de Aikido diferit de stilul pe care l-ați practicat când ați început să studiați cu O-Sensei?

Da, tehnicile erau aplicate altfel. Zilele trecte chiar am aruncat o privire peste o carte mai veche, Maki-no-Uchi. Era prima carte a lui O-Sensei. Acolo sunt descrise regulile după care se ghida practica din acea vreme.         

O-Sensei a permis distribuția publică a cărții?

Nu. Ca să o poți avea, era nevoie de acordul lui explicit. În cazul meu, acest lucru s-a întâmplat atunci când am atins gradul numit astăzi shodan.

Era o carte secretă, ceva ce nu putea fi arătat altora?

Aș zice că era o învățătură mai degrabă discretă decât secretă. La urma urmei era o carte, și cred că există oameni care sunt în stare să înțeleagă doar citind. Dar ar fi fost dificil pentru cineva să citească cartea și să înțeleagă ceva din ea, dacă acea persoană nu era practicant Aikido. Dacă nu aveai centura neagră sau un grad superior, te simțeai dezorientat. Și acest lucru cred ca este încă valabil și în ziua de azi. Nu e suficient să dai cuiva o carte și să îi spui - poftim, fă cum scrie aici. Aikido devine o parte din tine – ceva ce survine prin asceza spirituală [shugyo] ce decurge din practica corporală [keiko].

La antrenamentele conduse de O-Sensei, ce era mai important - practica fizică sau explicațiile verbale?

Ceea ce numim waza [tehnici]. Acestea izvorăsc direct din kotodama (sunete magice, ce joacă un rol central in Shinto, Oomoto - n. tr.). Nu e posibil să înțelegi cu adevărat tehnica, fără a vorbi despre originea ei, ce îi dă naștere. Așa încât O-Sensei preda vorbind despre originile tehnicii, inclusiv această dimensiune legată de kotodama. Obișnuia să ia o tehnică oarecare și să ne explice cum a luat aceasta naștere.

Mai exact, cum conducea O-Sensei antrenamentul?

Întâi faceam Shinji (exerciții de încălzire pentru purificare spirituală). Începeam cu Misogi, Furutama, Torifune, Otakebi, Omusubi, și Okorobi [etape ale Shinji]. Apoi ne purificam pe noi înșine și spațiul sălii de antrenament (dojo) și treceam la practica tehnicilor. Nu exista nici un fel de structură în tehnica lui O-Sensei. Era kamigoto [inspirație divină]. Așa cum am explicat, partea introductivă de Shinji era întotdeauna structurată. Dar când realiza o tehnică, era de fiecare dată altfel. Începeam cu suwariwaza [tehnici practicate șezând], care întăresc coapsele. Apoi treceam la tachiwaza [tehnici practicate în picioare). La începutul antrenamentului, tehnica era întotdeauna dai-ikkajo - ceea ce acum numim Ikkyo. După care O-Sensei prezenta tehnici în funcție de inspirația sa de moment. Nimic nu era static.

Care era metoda lui de predare?

O-Sensei de obicei nu instruia pe nimeni individual. Ne arăta o tehnică, iar apoi ne cerea să repetăm ce a făcut el. Cu toate acestea, uneori îmi dădea instrucțiuni personal.

Ce credeați despre asta?

Mă simțeam foarte recunoscător. Uneori, când O-Sensei mă atingea, simțeam cum puterea mea crește dintr-o dată. Alteori simțeam cum mi se scurge toată forța. Când mă apropiam de el, aveam senzația că vigoarea mea este absorbită. Alteori simțeam o presiune extremă - cred că era forța Divinității (Kami). Antrenamentul era foarte strict. Nu exista loc pentru văicăreală sau indulgență. O-Sensei s-a schimbat în anii din urmă, dar în perioada de care vorbim acum era foarte puternic, iar brațele lui erau enorme. Faptul de a te antrena cu el era înfricoșător. Mi-era teamă că o să mă rupă în două. [râde]

Ați studiat Aikido cu O-Sensei între anii 1927 și 1939. Cum ați reluat legătura după cel de-al doilea Război Mondial?

L-am reîntâlnit pe O-Sensei în 1949. Nu îl mai văzusem de zece ani. Venise în pelerinaj la Kumano, și m-a chemat la el. “Bătrânul a venit să te vadă”, mi-a zis. “Cum îți merge?” Eram șocat să aflu că era încă în putere. M-am urcat pe motocicletă și am gonit spre casa lui. M-a invitat înăuntru și am stat de vorbă. “Japonia a pierdut războiul pentru că armata a greșit,” a zis el. “Până în prezent, tot ce însemna Budo avea menirea să distrugă și să ucidă. De aici înainte Budo trebuie să devină iubire, să ofere bucurie și fericire. Avem nevoie de o artă marțială a iubirii.” “Practica Budo este interzisă,” a continuat el, “dar [Generalul] Mac Arthur mi-a dat voie să predau Aikido. Mi-a zis să deschid un Dojo. Te-aș ruga să mi te alături. Voi preda acolo un nou tip de Aikido, calea marțială a iubirii. Ar trebui să îmi urmezi exemplul.” Am renunțat la afacerea mea cu cherestea și am construit un Dojo. Era foarte mic, doar 4 saltele și jumătate.

S-a schimbat O-Sensei de-a lungul anilor de război?

Da. Privirea lui fioroasă a devenit mai blândă. Îți venea să te apropii de el. E așa ca în pozele pe care le vedem astăzi [în fotografii făcute la bătrânețe]. Ochii lui erau în continuare severi, dar nu mai erau așa înfiorători.  Atitudinea lui față de tehnici se schimbase complet. Înainte de război, scopul tehnicii (waza) era să ucizi adversarul; acesta era și modul în care ne antrenam. După război ne-a învățat să nu atacăm adversarul, sau să ne gândim la a-l învinge. “Dacă faceți asta,” a spus el, “va fi exact la fel ca înainte. Am schimbat modul în care facem absolut totul.” O-Sensei ne spunea că trebuie să oferim bucurie adversarilor. Pentru a face asta, trebuie să devenim capabili de a vedea, simți și conduce energia lor subtilă (ki). Iar pentru a face asta, trebuie să realizăm unitatea între vorbire, corp și minte. Trebuie să devenim una cu funcționarea tuturor lucrurilor din univers – cu Divinitatea și forțele naturii. Trebuie să aducem cele trei lucruri – vorbirea, trupul și mintea (aceste concepte joacă un rol central în budismul esoteric, cunoscut sub denumirea Shingon în Japonia - n. tr.) – în armonie cu întregul univers. “Dacă poți face acest lucru, adevăratul Budo va prinde viaţă,” spunea O-Sensei. “Calea marțială de a-i distruge pe ceilalți va deveni calea marțială de a oferi bucurie și respect celorlalți.”

S-a schimbat și metoda de predare a lui O-Sensei după război?

Metoda de antrenament era complet opusă față de ceea ce fusese înainte. Nu mai aveam un scop strategic. Ne antrenam pentru a percepe modificările subtile ale energiei partenerului, pentru a ne putea raporta la el ca întreg. Trebuie să devenim capabili de a vedea și simți imediat Ki-ul partenerului și de a-l conduce. Faptul de a te antrena în acest fel era foarte dificil. Nu puteai aștepta până atacă adversarul. Trebuia să avem capacitatea de a intui rapid breșa, oportunitatea, slăbiciunea partenerului (suki, jp.), ca și intenția acestuia de a ataca. În prezent, toate tehnicile Aikido sunt din perioada de după război. Aceasta este adevărata waza. Dacă ne uităm prea mult la parteneri, vom fi controlați de aceștia. Dacă ne uităm în ochii lor, mințile noastre vor fi distrase. În concluzie, nu trebuie să ne focusăm atenția exclusiv asupra partenerilor. Dacă devenim una cu universul, una cu natura, atunci nu mai există separaţie, iar această dimensiune dualistă care permite adversarului să atace dispare. Când adversarii atacă, nu trebuie să ne bazăm pe forme, ci să creem tehnici noi în mod spontan, în funcţie de context. Înainte de război, obișnuiam să reacționăm la mișcarea adversarului. După război acest aspect s-a schimbat radical. În clipa în care adversarul a ridicat mâna, deja ne-am schimbat poziția corpului. Totul trebuie făcut cu o sincronizare perfectă. Pentru a putea să te miști corect, trebuie să fii una cu natura și să te miști intuitiv, fără a recurge la un proces de gândire.

Care e cea mai importantă lecție învățată de la O-Sensei?

Am învățat de la el să mă rog Divinității, lui Buddha. La naștere nu avem gânduri; copii sunt în mod natural una cu Divinul. Dar pe măsură ce creștem, suntem învățați tot felul de lucruri, și de-a lungul acestui proces iau naştere tot felul de impurități. Dacă putem merge dincolo de gândire și putem fi una cu Divinul, ne putem întoarce la propria noastră natură originară. Acest lucru este numit Chinkon-ki- shin. Ne calmăm spiritele și ne întoarcem la Divinitate. Învățăturile Aikido au drept scop tocmai această întoarcere, pentru a putea recepta puterea Divinităţii. Bazându-ne acținile pe o astfel de forță superioară, lucrăm împreună pentru a realiza idealul păcii în lume. Aceasta este rădăcina, fundația. Este complet inutil să polemizăm cu privire la tehnici mai vechi sau mai noi. Tehnica e tehnică. Nu putem înțelege Aikido fără a-i studia esența, spiritul definitoriu, fără a studia felul în care O-Sensei i-a dat viață. Obiectivul practicii este acela de a crea o persoană onestă, de bună credință - o persoană autentică. Waza există spre a servi ca disciplină în Aikido. Dacă dăm la o parte spiritul și intenția practicii și reducem totul la tehnici, nu vom ajunge să înțelegem Aikido niciodată, și nici măcar tehnica, în consecință, nu va fi cu adevărat autentică, eficace. Simplul fapt de a practica niște tehnici nu duce nicăieri.

Cum a transmis O-Sensei mai departe această învățătură?

Când O-Sensei se mișca, părea mai mult decât uman. Aveam senzația că urmărim un zeu în acțiune, o manifestare a Divinității. De aceea am încercat să absorb cât de mult am putut, în timp ce el făcea demonstrația – să practic exact la fel ca el. Nu era “învățat” în sensul obișnuit al termenului. Servindu-l pe el, cineva care se ridicase la acest nivel suprauman, primeam de fapt o misie. Acesta este modul în care am primit învățătura lui O-Sensei. Încercam să înţeleg pe moment, ca şi cum aş fi fost oglinda lui. Aceasta era misiunea mea divină (ten-mei). Sarcina mea era să îl slujesc pe O-Sensei. Dacă mergea pînă la baie de exemplu, mă ridicam în picioare şi aşteptam afară cu un prosop în mână. Când apărea, îi dădeam imediat prosopul. Când el intra în baie, eu făceam ceaiul, încercând să îl prepar în aşa fel, încât să nu fie nici prea rece, nici prea cald când el ieşea din baie. Când O-Sensei ieşea din casă cu treburi, eu îl urmam ca o umbră. Mintea mea era întotdeauna la el. Evident că el ştia ce se întîmplă, dar nu a zis nimic. Totul se întâmpla în mod firesc, natural. Aceasta era o acţiune sinceră, autentică - devoţiune. Nu trebuie să te gândeşti - “Acest lucru are să-i placă, o să-i fac un hatâr.” Aceasta nu e devoţiune. O slujire sinceră este făcută cu riscul propriei vieţi.

Cum v-aţi înţeles cu O-Sensei în afara sălii de antrenament?

O-Sensei povestea, iar eu ascultam. Vorbea despre o mulţime de lucruri. Când eram în prezenţa lui, întotdeauna eram atent.

Cum se relaxa O-Sensei?

Adevărul e că O-Sensei era întotdeauna relaxat. Dar nu şedea niciodată cu picioarele încrucişate, ci doar în seiza. Obişjnuia să citească cărţi şi să ne vorbească. Întotdeauna discuta despre chestiuni spirituale.

Pe când O-Sensei se afla în zona Shingu, cum îşi petrecea timpul?

Mergea în pelerinaj la Kumano Hongu Taisha, la cascada Nachi, iar apoi citea câte o carte. Îmi amintesc un lucru care s-a petrecut în august 1957. O-Sensei avea o sabie făcută din lemn maroniu de loquat şi o sabie neagră primită în dar de la domnul Shumei Okawa, care a fost executat după război. El folosea sabia neagră şi ne antrenam împreună. Cînd O-Sensei a lovit, vârful sabiei mele s-a rupt. “Ajunge,” a zis el. M-am uitat în jur, în speranţa de a găsi vârful sabiei. “Asta cauţi?” a zis el, şi a scos vârful sabiei de la piept. Era ceva misterios. Cum a a ajuns acolo? L-a prins în timp ce s-a rupt? A rămas un mister.

Aţi avut multe experienţe ieşite din comun în perioada petrecută cu O-Sensei?

Totul era învăluit în mister.

Care credeţi că este calea pe care O-Sensei încerca să ne-o arate?

Încerca să ne înveţe să renunţăm la dorinţa de a lupta pentru a învinge un adversar – şi să o înlocuim cu dorinţa de a promova armonia şi pacea. Aikido este calea marţială a iubirii. Dacă nutrim mânie şi competitivitate, nu putem avea relaţii sănătoase unii cu alţii. Gândirea noastră o va afecta pe cea a celuilalt, iar acest lucru nu trebuie să se întâmple. În schimb, ar trebui să oferim bucurie, compasiune. Dacă suntem capabili de acest lucru, vom crea armonie şi vom deveni o mare familie. În ziua de azi fiecare tinde să se gândească numai la el – propria lui putere, bani şi aşa mai departe. Acest lucru trebuie schimbat. Dacă nu facem asta, cum putem realiza o adevărată familie? O-Sensei a spus, “Scopul meu în viaţă este să unific întreaga lume într-o mare familie.”

Ce fel de schimbări spera să aducă în oameni la nivel individual?

El dorea ca omul să se schimbe, să devină mai sincer în inima lui. Deşi avea acest obiectiv, niciodată nu a forţat pe nimeni, înţelegând că fiecare are propriul mod de gândire. Nu a dat ordine nimănui vreodată. A mai spus că fiecare dintre noi trebuie să facă efortul de a deveni mai bun în sinea sa – şi că, deşi el ne poate ajuta să facem primii paşi pe Cale, pînă la urmă va trebui să mergem singuri. “Eu vă pot explica doar ce mi-au revelat zeii,” a spus el. O-Sensei de asemenea ne-a indus un anumit sentiment de gratitudine, de a fi recunoscători faţă de alţii şi faţă de natură. Fără gratitudine nu putem deveni fiinţe umane complete. Soarele ne dă totul. Ploaia cade, câmpul produce orez. Apoi cresc grâne şi fructe. Acesta e darul pământului. Kojiki, cartea cea mai veche a Japoniei, redă povestea Divinităţii. La început, nu era nimic. Cer, pământ, nimic. Apoi un punct şi-a făcut apariţia în vid. Îi putem spune Centrul, sau Marea Putere a Divinităţii. Claritatea şi puritatea s-au înălţat creând astfel cerul pur. Impurităţile au căzut, dând naştere pământului. În acest fel a despărţit Divinitatea cerul de pământ. Apoi Divinul a dat naştere la tot ceea ce creşte: plante, copaci, peşti samd. Printre cele mai reuşite din acestea sunt fiinţele omeneşti. Rolul nostru ar fi acela de a iubi şi de a avea grijă de acestea în numele Divinităţii. Dar tot oamenii sunt şi aceia care fac mult rău distrugând natura. 

Atunci când predaţi altora o lecţie învăţată de la O-sensei, pe ce puneţi accentul?

Cuvintele lui O-Sensei sunt foarte importante. Era o persoană extrem de sinceră şi pură; el a spus că scopul Aikido-ului este acela de a crea persoane sincere, autentice. Aikido nu poate deveni un sport. Nu aceasta este Calea. Dacă vrem să fim oameni adevăraţi, trebuie să ne antrenăm cu toată fiinţa, din toată inima. Antrenamentul ar trebui să aibă seriozitatea lui shin-ken-shobu – o competiţie cu săbii adevărate. Ca şi cum ne-am putea pierde viaţa la cea mai mică greşeală. Chiar dacă ne dorim să fim persoane sincere în viaţa cotidiană, putem face rău altora cu o singură greşeală. Trebuie să fim tot timpul vigilenţi, pentru a nu face astfel de greşeli. O-Sensei a fost un model de om autentic. Din acest motiv, simt că trebuie să transmit tot ceea ce am învăţat, aşa încât să îi putem călca pe urme. Aikido nu este un sport; e diferit de acestea. Nu există reguli în Aikido. Aikido nu are limite.

Simţiţi povara transmisiei directe?

Nu resimt această responsabilitate ca pe o povară. Trebuie să transmit lumii exact ce am învăţat de la O-Sensei. Aceasta e responsabiliteta mea. Cu alte cuvinte, trebuie să spun altora doar ce m-a învăţat O-Sensei şi nimic altceva. Nu încerc să exprim opinii personale. Alte persoane au creat tehnici diferite, deşi nu sunt în stare de lucrurile pe care le făcea O-Sensei. Şi mai puţini se apropie de puterea pe care o dovedea acesta; prea puţină lume e dispusă să ţină cont de învăţătura lui. Cred că acesta este punctul în care mă despart de ceilalţi. Dacă această tendinţă a separării de O-Sensei continuă, tehnica predată de el se va sfârşi odată cu mine. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Când privesc în jur în lume, îmi dau seama că e nevoie de oameni sinceri, autentici. Altfel, Aikido va pieri. Asta mă îngrijorează. Şi tot acesta e şi motivul pentru care merg să discut cu oameni din lumea întreagă. Bineînţeles, când călătoresc în afara Japoniei, ţin câte un stagiu în care pot doar schiţa despre ce este vorba. Oamenii sunt capabili să înţeleagă în general, dar nimeni nu poate studia Aikido aşa cum am făcut eu cu O-Sensei. Misiunea mea este aceea de a aprofunda spiritul Aikido şi de a preda lecţia lui O-Sensei la cât mai mulţi oameni. Când am primit distincţia de judan [10 dani] de la O-Sensei, am primit şi călăuzirea lui. Când voi reuşi să predau învăţătura lui O-Sensei oamenilor din toate ţările lumii, voi putea muri împăcat. Adevăratul meu antrenament abia începe. Deşi m-am antrenat vreme de 65 de ani, adevărata disciplină e încă în faţa mea.

Ce mesaj doriți să transmiteți practicanților de Aikido?

Aș vrea să îi rog pe toți să vină să mă vadă. Din păcate sunt prea bătrân pentru a mai călători în jurul lumii. De aceea mi-ar face plăcere să primesc oaspeți din întreaga lume, ca să pot sta de vorbă cu ei și ei să poată să practice.

Vreun mesaj special pentru instructorii de Aikido?

Aș vrea ca toți instructorii de Aikido să stea de vorbă cu O-Sensei înainte de keiko – să pună în faţa lor o fotografie cu O-Sensei, să se încline în fața ei și să spună onegaishimasu și arigato gozaimasu. În acest fel, dacă ei își exprimă gratitudinea cu propriile lor corpuri și voci, pot ajunge să îl înțeleagă pe O-Sensei. Doar forma nu e deajuns; trebuie să simți și să arăți gratitudine cu o inimă curată. Deci, vorbiți cu O-Sensei! O-Sensei adesea se prosterna în fața Divinității. Ne spunea mereu să privim în natură spre a putea înțelege lucrarea divină. El ne-a condus pe calea corectă de a observa lucrarea divină în diversitatea ei cotidiană. Aș vrea ca toți instructorii să își unifice energia, mintea și trupul (ki-shin-tai), apoi să o unifice pe aceasta cu măreția naturii, și să se antreneze spre a crea adevărata armonie în lume.

Gânduri finale?

Dacă ai inima deschisă, poți oferi iubire. Din iubire ia naștere armonia, iar armonia dă naștere fericirii. Fericirea la rândul ei dă naștere unei comori. Această comoară nu este aur sau diamante, e de natură spirituală. Este extrem de important ca lumea să devină o singură familie. Nu are nici o relevanţă cât de eficiente sau puternice sunt tehnicile (waza). Aikido are menirea de a preda aceste tehnici cu o inimă iubitoare; în acest fel putem face întreaga umanitate o mare familie. Acesta este țelul în Aikido. E un lucru pe care l-am învățat direct de la O-Sensei: faptul că dorința de a găsi pacea și a o răspândi în lume vine înaintea tehnicii. Fără acest spirit, Aikido nu poate progresa.

Interviu realizat de Laurin Herr și Tim Detmer

Tradus din japoneză de Aya Nishimoto 

Și în română de Daniel Forga