Interviu cu O-Sensei, Morihei Ueshiba şi fiul său, Kisshomaru Ueshiba

 Morihei si Kisshomaru Ueshiba

Pe când eram student la universitate, profesorul de filosofie ne-a arătat un potret al unui filosof celebru, iar acum sunt stupefiat de asemănarea lui cu dv., maestre.
  
O-Sensei: Înţeleg. Poate că ar fi trebuit să studiez filosofia. Oricum, latura mea spirituală este mai accentuată decât cea fizică.

Se spune că Aikido e destul de diferit de Karate sau Judo.

O-Sensei: După părerea mea, este arta marţială prin excelenţă. Motivul pentru care susţin acest lucru e faptul că Aikido se bazează pe adevăruri universale. Universul în care trăim este compus din numeroase părţi diferite, cu toate acestea în ansamblu este unit ca o familie şi simbolizează stadiul suprem de pace, de non-violenţă. Pornind de la o astfel de viziune asupra lucrurilor, Aikido nu poate fi decât o artă marţială a iubirii. Nu poate fi o artă marţială a violenţei şi distrugerii. Din acest motiv se poate spune că Aikido este manifestarea Creatorului universului. Cu alte cuvinte, Aikido este precum un uriaş (imens în esenţă). De aceea, în Aikido cerul şi pământul devin locul de antrenament. Atitudinea mentală a unui Aikidoka trebuie să fie pacifistă şi complet nonviolentă. Mai exact, acea atitudine care transformă violenţa în armonie. Eu cred că acesta este adevăratul spirit al artelor marţiale japoneze. Acest pământ ne-a fost dat pentru a-l transforma într-un paradis, într-un rai terestru. Activităţile beligerante nu au ce căuta aici.

Înseamnă că Aikido este destul de diferit de artele marţiale tradiţionale.

O-Sensei: Într-adevăr, este diferit de acestea. Dacă privim înapoi în timp, observăm cum s-a abuzat de artele marţiale. În perioada Sengoku (1482-1558) stăpânii locali foloseau artele marţiale ca pe un instrument de luptă, pentru a-şi urmări propriile interese şi a-şi satisface lăcomia. Acest lucru mi s-a părut complet nelalocul lui. Şi pentru că o vreme am predat la rândul meu soldaţilor din primul război mondial arte marţiale în scopul de a ucide, am fost profund afectat după ce conflictul s-a terminat. Acest lucru m-a pus serios pe gânduri şi m-a motivat să descopăr adevăratul spirit al Aikido acum şapte ani, când mi-a venit această idee, de a realiza un paradis terestru. Motivul pentru această decizie pleacă de la faptul că deşi Cerul şi Pământul (adică universul ca atare) sunt într-o stare de relativă armonie și au atins un anumit grad de perfecțiune în evoluţia lor, fiind relativ stabile, omenirea (şi cu precădere poporul japonez) pare a se afla într-o stare de nelinişte. Înainte de orice trebuie să schimbăm această situație. De realizarea acestui lucru depinde evoluţia omenirii înseși. Când am ajuns să înțeleg acest lucru, am ajuns la concluzia că adevăratul ideal în Aikido trebuie să fie iubirea și armonia. Astfel, "Bu" (marțial) în Aikido este expresia iubirii. Am studiat Aikido pentru a-mi servi patria. Astfel, spiritul Aikido nu poate fi altceva decât iubire și armonie. Aikido a luat naștere pornind de la principii universale. Din acest motiv este o artă marțială a victoriei absolute.

Ne puteți vorbi despre principiile Aikido? Publicul larg privește Aikido ca pe ceva mistic precum Ninjitsu, de vreme ce dv. Sensei ați doborât adversari uriași cu viteza fulgerului și ați ridicat cu ușurință obiecte care cântăresc peste o sută de kg.
O-Sensei: Doar pare a fi ceva mistic. În Aikido folosim complet forţa adversarului, deci cu cât mai multă forţă foloseşte, cu atât e mai uşor pentru noi.

Atunci, într-un anumit sens, există Aiki şi în Judo, de vreme ce în Judo trebuie să te armonizezi cu adversarul, cu ritmul acestuia. Dacă trage, tu împingi; dacă împinge, tragi. Te mişti în raport cu acest principiu, îl dezechilibrezi, iar apoi aplici tehnica dorită.

O-Sensei: În Aikido nu există atac. Dacă ataci, spiritul a pierdut deja. Aderăm la principiul nonrezistenţei absolute, cu alte cuvinte nu ne opunem adversarului, energiei lui. Astfel, putem spune că nici nu există adversar în Aikido. Victoria în Aikido este masakatsu şi agatsu; de vreme ce învingi la modul universal în raport cu misiunea Cerului, deții o putere absolută.

Vă referiți la go no sen? (Acest termen se referă la un răspuns întârziat la un atac.)

O Sensei: Chiar deloc. Nu e vorba de sensen no sen sau sen no sen. Dacă ar fi să verbalizez această experienţă, aş zice că îţi controlezi adversarul fără a încerca să faci acest lucru. Aceasta este de fapt starea de victorie continuă. Nu e vorba de a învinge sau pierde în faţa cuiva. În acest sens, nu există adversar în Aikido. Chiar dacă el priveşte lucrurile în acest fel, adversarul devine de fapt o parte din tine, un partener pe care îl controlezi doar.

Câte tehnici există în Aikido?

O Sensei: Cam 3,000 de tehnici de bază, fiecare dintre ele având câte 16 variaţii, deci există câteva mii bune. În funcţie de situaţie, poţi crea tehnici noi.

Când aţi început să studiaţi artele marţiale?

O Sensei: Cam pe la 14-15 ani. Mai întâi am învățat Tenshinyo-ryu Jujitsu de la Tozawa Tokusaburo Sensei, apoi Kito-ryu, Yagyu Ryu, Aioi-ryu, Shinkage-ryu, toate acestea fiind tipuri diferite de Jujitsu. Cu toate astea, mereu am avut senzaţia că trebuie să existe o formă superioară de Budo în altă parte. Am încercat Hozoin-ryu Sojitsu și Kendo. Dar toate aceste stiluri sunt preocupate de stiluri de luptă de la om la om, adică cu un singur adversar, şi nu m-au putut satisface. Ca atare, am vizitat multe locuri din ţară în căutarea Căii, antrenându-mă neîncetat... dar toate păreau în zadar.

Acesta e antrenamentul ascetic al războinicului?

O Sensei: Da, căutarea adevăratei Căi marţiale. Cînd vizitam alte şcoli sau sisteme, nu provocam niciodată la luptă maestrul acelei şcoli. Persoana care se ocupă de administrarea unui Dojo are multe probleme pe cap, şi ca atare e dificil să îşi arate adevăratele abilităţi când i se năzare cuiva să îl provoace la luptă. Mă duceam deci la el, îi arătam respectul cuvenit şi învăţam cât puteam de la el. Dacă aveam senzația că stilul meu este superior, îi prezentam din nou respectele mele şi mă întoarceam acasă.

Asta înseamnă că nu aţi învăţat Aikido de la cineva anume. Cum a luat naştere AIkido?

O-Sensei: După cum spuneam, am căutat Calea în multe locuri... Apoi, pe când aveam în jur de 30 de ani, m-am stabiklit în Hokkaido. La un moment dat, în vreme ce stăteam la hanul Hisada din Engaru, provincia Kitami, am întâlnit un anume Takeda Sokaku Sensei din clanul Aizu. El preda Daito-ryu Jujitsu. De-a lungul celor 30 de zile în care am învăţat de la el, am avut senzaţia unei inspiraţii superioare. Mai târziu l-am invitat la mine acasă, şi împreună cu 15-16 dintre angajații mei am devenit elev în căutarea esenței Budo.

Aţi descoperit Aikido în perioada în care ați învăţat Daito-ryu de la maestrul Takeda Sokaku?

O-Sensei: Nu. Ar fi mai corect să spunem că maestrul Takeda mi-a deschis ochii faţă de ce poate însemna cu adevărat Budo.

Atunci care au fost condiţiile în care aţi descoperit Aikido?

O-Sensei: A fost în felul următor. Tatăl meu s-a îmbolnăvit serios în 1918. I-am cerut permisiunea maestrului Takeda şi am plecat spre casă. În drumul spre casă, am auzit că dacă mergi la Ayabe în apropiere de Kyoto şi adresezi o rugăciune, orice boală poate fi vindecată. Aşa încât am mers acolo, şi astfel l-am întâlnit pe Deguchi Onisaburo. Mai târziu, după ce am ajuns acasă, am aflat că tatăl meu murise deja. Deşi nu îl întâlnisem pe Deguchi decât o singură dată, m-am decis să mă mut la Ayabe cu familia şi astfel am rămas acolo până spre sfârşitul perioadei Taisho (în jur de 1925). La vremea aceea aveam cam 40 de ani. Într-o bună zi mă ștergeam de apă lângă fântână. Deodată o cascadă de fulgere aurii, orbitoare s-a pogorât deasupra mea din Ceruri și mi-a învăluit trupul. Apoi imediat corpul meu a devenit tot mai mare, atingând dimensiunile universului. În timp ce eram încă copleșit de această experiență, mi-am dat seama că nu trebuie să te gândești la victorie. Budo trebuie să ia forma iubirii. Oamenii trebuie să trăiască în iubire. Acesta este Aikido și aceasta este postura veche din Kenjitsu. După ce am realizat acest lucru, am fost copleșit de bucurie și nu mi-am putut stăpâni lacrimile.

În acest caz în Budo nu e bine să fii puternic. Din vremuri imemoriale am fost învățați unitatea dintre Zen și Ken. Într-adevăr, esența Budo nu poate fi atinsă fără a-ți goli mintea. În acel stadiu, binele și răul nu mai joacă vreun rol.

O Sensei: Așa cum am spus anterior, esența Budo este Calea  masakatsu și agatsu.

Am auzit că la un moment dat ați fost implicat într-un incident cu 150 de muncitori.

O Sensei: Am fost? Da, îmi amintesc... Deguchi Sensei urma să plece în Mongolia în anul 1924 pentru a realiza idealul său cu privire la o comunitate asiatică mai vastă în acord cu politica națională. L-am însoțit la rugamintea lui, deși mi se ceruse să intru în armată. Am călătorit prin Mongolia și  Manciuria. Pe când eram în aceasta din urmă, am dat peste un grup de bandiți călare, care au deschis focul. Am răspuns la rândul meu cu un Mauser și apoi m-am năpustit asupra lor cu furie, după care s-au împrăștiat. Am reușit astfel să scăpăm de primejdie.

Sensei, înțeleg că aveți multe legături cu Manciuria. Ați petrecut mult timp acolo?
O-Sensei: De la acel incident am fost destul de des pe acolo. Eram consilier pentru arte marțiale pentru organizația Shimbuden ca și pentru universitatea Kenkyoku din Mongolia. Din acest motiv am fost primiți bine.

Hino Ashihei a scris o povestire numită "Oja no Za" în Shosetsu Shincho în care discută perioada de tinereţe a lui Tenryu Saburo, rebelul lumii Sumo, ca şi întâlnirea acestuia cu Aikido şi spiritul acestuia. Era vorba de dv., Sensei?
O-Sensei: Da.

Să înțelegem că ați avut de a face cu Tenryu?

O-Sensei: Da. A stat la mine acasă vreme de trei luni de zile.

Aceste lucruri au avut loc tot în Manciuria?

O Sensei: Da. L-am întalnit pe când se făceau prezentările invitaților după o festivitate ce marca 10 ani de la stabilirea guvernului din Manciuria. La petrecere era acest bărbat chipeș și mulți oameni veneau la mine și îmi dădeau ghes cu comentarii de genul, "acest maestru are o putere extraordinară, ce ar fi să îți măsori puterea cu el?" Atunci am întrebat pe cineva de lângă mine cine era acest om. Mi s-a spus că e faimosul Tenryu care tocmai se retrăsese din Asociația Luptătorilor de Sumo. Mi-a fost prezentat astfel și până la urmă am ajuns să ne întrecem. Eu m-am așezat și i-am zis lui  Tenryu, "te rog încearcă să mă împingi și să mă răstorni. Împinge cât de tare poți, nu te reține." Dar pentru că știam deja secretul Aikido, el nu a reușit să mă miște nici măcar un centimentru. Tenryu a părut surprins. În consecință a început să practice la rândul lui Aikido. Era un om bun.

Maestre, ați avut de a face și cu forțele militare navale?
O-Sensei: Da, destul de mult timp. Începând cu 1927 sau 1928, vreme de vreo 10 ani de zile am fost profesor cu jumătate de normă la Academia Navală.

Ați instruit și soldați în perioada în care ați predat la Academia Navală?

O-Sensei: Am instruit adesea militarii, începând cu Academia Navală în anii 1927-1928. Prin anii 1932 sau 1933 am pus bazele unei clase de arte marțiale la școala Toyama pentru armată. Apoi în 1941-1942 am predat Aikido studenților Academiei Poliției Militare. De asemenea, la un moment dat am facut o demonstrație de Aikido la invitația generalului Toshie Maeda, supervizor al Academiei Armatei.

De vreme ce aţi avut de a face cu soldaţi, trebuie să fi fost tot felul de personaje şi episoade interesante.

O-Sensei: Aşa este. O dată am fost prins într-o ambuscadă.

Din cauză că vă credeau arogant?

O-Sensei: Nu, nu a fost vorba de asta. Voiau să îmi testeze puterea. Pe vremea aceea începusem să predau Aikido poliţiei militare. Într-o seară în vreme ce mă plimbam pe terenul de antrenament, am simţit că se întâmplă ceva. Am intuit de la început că ceva nu e în regulă. Deodată, din toate direcţiile au apărut soldaţi de prin tufișuri și m-au înconjurat. Au început să lovească în mine cu săbii și puști de lemn. Dar de vreme ce eram obişnuit cu aşa ceva, nu m-a deranjat câtuși de puțin. Pe măsură ce ei încercau să mă lovească, eu îmi roteam corpul spre stânga și spre dreapta, iar ei picau unul după altul în vreme ce eu evitam atacurile. Până la urmă au obosit. În orice caz, lumea e plină de surprize. Zilele trecute l-am întâlnit pe unul din cei care mă atacaseră pe atunci. Sunt consilier al  absolvenților Poliție Militare din prefectura Wakayama. La o întâlnire recentă un astfel de personaj m-a recunoscut şi a venit la mine zâmbind. După ce am discutat câteva minute, am aflat că el era unul din cei care m-au atacat pe atunci. Puțin stânjenit mi-a relatat următoarele: "Îmi pare foarte rău pentru acel incident. În ziua respectivă ne-am tot sfătuit dacă noul nostru profesor de Aikido e cu adevărat puternic sau nu. Un grup mai restrâns dintre noi, poliţişti militari aprigi, ne-am decis să testăm noul maestru, vreo 30 de oameni cu totul. Am fost complet șocați să vedem că 30 de bărbați zdraveni nu au putut face nimic împotriva dv., Sensei."

Au existat astfel de incidente când ați predat la școala din Toyama?

O-Sensei: Întreceri de forță? Un asemenea incident a avut loc, cred, înainte de povestea cu poliția militară. Câțiva căpitani care erau instructori la școala Toyama m-au invitat să îmi măsor puterile cu ei. Toţi se mândreau cu calităţile lor zicând, “eu pot sa ridic o greutate atât de mare," sau “am despicat un buştean aşa gros”. Le-am explicat, “eu nu am astfel de puteri, dar pot doborî oameni ca voi cu degetul mic. Dar mi-ar părea rău să vă loviţi aşa că mai bine hai să facem altceva." Mi-am întins apoi braţul drept şi am aşezat vârful degetului arătător pe marginea unei mese şi i-am invitat să se aşeze cu stomacul peste brațul meu. Unul, doi, trei ofițeri s-au așezat astfel peste brațul meu, și în acel moment toata lumea a devenit atentă. Am continuat așa până când șase oameni erau peste brațul meu și apoi l-am rugat pe ofițerul de lângă mine să-mi aducă un pahar cu apă. În timp ce beam apa cu mâna stângă, lumea amuțise și toți schimbau priviri stupefiate.

Dincolo de Aikido, trebuie să aveţi o putere fizică incredibilă.

O-Sensei: N-aş zice.

Kisshomaru Ueshiba: Bineînţeles că posedă o anumită forţă, dar aceasta e puterea energiei Ki, nu forţa fizică. Nu cu mult timp în urmă ne-am mutat în altă parte a ţării şi într-o zi am văzut şapte sau opt muncitori încercând în zadar să smulgă o rădăcină de copac enormă. Tatăl meu s-a uitat puțin la ea, apoi le-a zis să se dea la o parte. Apoi a ridicat singur rădăcina cu ușurință şi a aruncat-o cât colo. E un lucru de neimaginat dacă vorbim doar de forța fizică. De asemenea, a mai fost un incident cu un anume Mihamahiro.

Vă referitiţi la Mihamahiro de la Asociaţia de Sumo Takasago Beya?

O-Sensei: Da. Era din provincia Kishu. În perioada în care stăteam la Shingu în Wakayama, Mihamahiro era deja avansat ca practicant de Sumo. Avea o putere extraordinară şi putea ridica câteva sute de kilograme. Cînd am aflat că Mihamahiro stătea în oraş, l-am invitat pe la mine. În timp ce vorbeam, Mihamahiro a zis, "Am auzit că sunteți foarte puternic Sensei. Vreți să ne testăm forța?" "Bine”, am zis eu. “Vei vedea că te pot ține la pământ doar cu degetul arătător". După care l-am lăsat să mă împingă în vreme ce eu stăteam așezat. Acest om capabil să ridice greutăți uriașe a pufăit și s-a opintit dar nu m-a mișcat din loc. După care i-am redirecționat energia și a zburat cât colo. După ce a căzut l-am țintuit la pământ cu degetul arătător și a rămas imobilizat. Era ca și cum un adult ar ține locului un bebeluș. Apoi i-am zis să încerce din nou și să mă împingă sprijinit de fruntea mea. Nu m-a clintit nici așa. Apoi mi-am întins picioarele înainte și m-am balansat rămânând doar pe șezut și i-am zis să mă împingă din nou. Nici așa nu a reușit. A fost suprins și ca atare a început să studieze Aikido.

Când fixați un adversar la pământ cu un singur deget apăsați un punct vital?

O-Sensei: Trasez un cerc în jurul lui. Toată puterea lui este conţinută în acest cerc. Indiferent cât de puternic este un om, nu îşi poate extinde puterea dincolo de acesta. Devine neputincios. Astfel, dacă îţi fixezi partenerul la sol și te afli în afara cercului său de energie, îl poți ține locului cu un singur deget. Acest lucru e posibil pentru că adversarul e deja golit de energie.

Din nou, se pare că e vorba de legi ale fizicii. Și în Judo atunci când proiectezi un adversar sau îl fixezi, te așezi în aceeași poziție. Te miști în diferite moduri și încerci să aduci adversarul într-o astfel de situație.

Soția dv. e tot din prefectura Wakayama?

O-Sensei: Da. Numele ei de fată în Wakayama era Takeda.

Numele Takeda e strâns legat de artele marțiale.

O-Sensei: Se poate spune acest lucru. Familia mea a fost loială Casei Imperiale vreme de multe generații. Și am susținut-o din toată inima. De fapt, înaintașii mei au renunțat la proprietate și avere și s-au mutat cu totul în serviciul familiei imperiale.

De vreme ce dv., Sensei, v-ați mutat încă din tinerețe dintr-un loc în altul, trebuie să fi fost greu pentru soția dv.

O-Sensei: Eram foarte ocupat și nu prea am avut vreme de stat pe acasă.

Kisshomaru Ueshiba: Familia tatălui meu e destul de înstărită, lucru ce i-a permis să se concentreze pe Budo shugyo (asceza spirituală prin practica artelor marțiale). Altă caracteristică a tatălui meu e faptul că nu îl interesează banii. Aș vrea să mai amintesc un incident. Când tatăl meu s-a stabilit la Tokyo în 1926, cu ocazia celei de-a doua vizite în capitală. Întâi a venit singur, iar apoi a fost urmat de familie, care i s-a alăturat din Tanabe în 1927. Locul în care ne-am oprit era la Sarumachi, Shibashirogane în Tokyo. Am închiriat acel loc cu ajutorul domnului Kiyoshi Yamamoto, unul din fiii generalului Gambei Yamamoto. La vremea respectivă tatăl meu deținea o suprafață însemnată de pământ în zona Tanabe, care includea atât pământ cultivat cât și necultivat, dar și ținut muntos. Cu toate acestea aveam puțini bani. Trebuia să ne împrumutăm ca să răzbim. În ciuda acestui fapt, tatălui meu niciodata nu i-a trectut prin cap să vândă pământul. Mai mult decât atât, când elevii lui îi aduceau lunar câte o ofrandă, el răspundea, "Nu vreau așa ceva." Le spunea să le ofere divinității (Kami-sama) pe altar și nu a acceptat niciodata bani în mod direct. Când aveam nevoie de bani, se prezenta umil la altar și primea daruri din partea Divinității. Nu ne-am gândit niciodată să cerem bani pentru Budo. Sala de antrenament de pe atunci era sala de biliard din reședința contelui Shimazu. Mulți demnitari, inclusiv ofițeri militari precum admiralul Isamu Takeshita, ca și mulți aristocrați, veneau pe atunci la antrenamente. Numele folosit de noi era Aikijujitsu sau Ueshiba-Ryu Aikijitsu.

La ce vârstă se poate începe practica Aikido?

Kisshomaru Ueshiba: Poți începe pe la 7-8 ani, dar antenamentul serios începe pe la 15-16 ani. Din punct de vedere fizic, trupul devine ceva mai zdravăn la acea vârstă. În plus, Aikido conține multe aspecte spirituale (ca și alte forme de Budo, bineînțeles), deci cam pe la vârsta aceea începi să îți formezi o opinie asupra naturii Budo și o perspectivă asupra lucrurilor ce derivă de aici. Una peste alta aș zice că 15-16 ani e o vârstă potrivită pentru a începe practica Aikido.

În comparație cu Judo, sunt puține ocazii în care îți iei partenerul în brațe în Aikido pentru a realiza o tehnică. Deci nu e nevoie de atât de multă forță fizică. În plus poți lupta cu mai mulți adversari în același timp. E într-adevar ideal ca artă marțială. În acest sens v-aș întreba dacă sunt  mulți huligani printre cei care vin să practie Aikido?
Kisshomaru Ueshiba: Bineînțeles că există și acest gen de indivizi. Dar dacă practică Aikido doar cu intenția de a se bate nu rezista prea mult. Budo nu este ca dansul sau privitul la un film. Că plouă sau arde soarele, trebuie să practici în mod continuu în viața cotidiană ca să poți progresa. Aikido este cu preeminență o formă de asceză spirituală prin practica artei marțiale. Nu poate fi cultivată ca instrument de către cei care caută doar motiv de harță. Cei cu înclinații belicoase încetează să mai fie așa odată ce învață Aikido.

Înțeleg... prin antrenament constant încetează să se mai comporte ca niște derbedei.
O-Sensei: De vreme ce Aikido nu este o artă marțială a violenței, ci mai degrabă a iubirii și armoniei, nu ai de ce să te manifești violent. Transformi adversarul agresiv prin blândețe, și ca atare nu se mai poate comporta ca un huligan.

Deci nu e vorba de a controla violența prin violență, ci de a transforma violența în iubire. Ce predați mai întâi ca fundamente în Aikido? În Judo se învață ukemi (caderile)...
Kisshomaru Ueshiba: Mai întâi mișcări ale corpului (tai sabaki), apoi fluxul Ki-ului (Ki no nagare)...

Ce este acest flux al Ki-ului?
Kisshomaru Ueshiba: În Aikido, ne antrenăm continuu pentru a controla Ki-ul partenerului în mod liber prin mișcarea propriei energii, atrăgând partenerul în propria noastră mișcare. Apoi învățăm să ne rotim corpurile. Nu îți rotești doar corpul, ci și brațele și picioarele împreună. În acest fel întreg corpul devine unificat și se mișcă suplu și fără efort.

Observând practica Aikido, elevii par să cadă în mod natural. În ce constă practica căderilor?

Kisshomaru Ueshiba: Spre deosebire de Judo, unde îți iei mereu în brațe adversarul, în Aikido păstrezi tot timpul o anumită distanță. Ca atare se poate aplica un stil mai liber de ukemi. În loc să cazi grămadă cu adversarul în brațe ca în Judo, cazi circular, o formă naturală de ukemi. Practicăm aceste patru elemente în mod constant.

Deci tai-no-sabaki (mișcări corporale), Ki-no-nagare (fluxul Ki-ului curgător), tai-no-tenkan-ho (rotirea corpului), ukemi (căderi) și apoi se începe practica tehnicilor. Ce fel de tehnici se predau la început?
Kisshomaru Ueshiba: Shiho nage, o tehnică de proiecție a adversarului în diferite direcții. Aceasta se execută la fel ca tehnica pentru sabie. Bineînțeles, folosim și săbii de lemn. Cum spuneam anterior, în Aikido până și adversarul devine o parte a mișcării tale. Pot mișca adversarul în mod liber. De aici rezultă că dacă practici cu indiferent ce mijloace ai la îndemână, precum un băț sau o sabie de lemn, ele devin o parte din tine la fel ca un picior sau un braț. De aceea în Aikido ceea ce ții în mână încetează să mai fie un simplu obiect. Devine o extensie a propriului corp. Apoi urmeaza Irimi-nage. În aceasta tehnică intri chiar când adversarul încearcă să te lovească, și în acel moment se aplică 2-3 atemi (lovituri) sunt aplicate. Să zicem că adversarul lovește lateral cu mâna-sabie (te-katana). Folosind forța acestuia, îți deschizi corpul spre stânga lui în timp ce conduci mâna dreaptă a adversarului cu ambele mâini întinse, continuându-i mișcarea. Apoi, ținând mâna adversarului o conduci într-o mișcare circulară în jurul capului său. El cade astfel cu mâna încolăcită în jurul gâtului... și acesta este tot fluxul energiei. Sunt multe teorii sofisticate despre acest aspect. Adversarul devine complet neputincios, sau mai exact forța lui  este ghidată în direcția în care vrei să îl duci. Deci cu cât mai multă putere are adversarul, cu atât mai ușor este pentru tine. Pe de altă parte, dacă răspunzi direct la un atac frontal, nu poți spera să învingi vreodată o persoană mai puternică.

O-Sensei: În Aikido niciodată nu întâmpini frontal un atac. Când adversarul atacă cu mâna sau sabia, întotdeauna există un punct de contact sau o linie de atac. Nu trebuie decât să o eviți.

Kisshomaru Ueshiba: Apoi facem tehnicile următoare: Ikkyo din așezat în răspuns la atacul shomenuchi, Nikkyo, apoi tehnici pentru încheieturi, tehnici de fixare șamd...

Aikido conține multe elemente spirituale. Cât timp îți ia să dobândești o înțelegere de bază în Aikido?
Kisshomaru Ueshiba: De vreme ce oamenii sunt diferiți, unii învață mai repede, alții mai încet, deci nu putem face generalizări, dar dacă practici vreme de 3 luni de zile începi să ai o idee despre ce este Aikido. Iar cei care au facut 3 luni vor face și 6. Dacă ai practicat vreme de șase luni, poți continua mai apoi pe termen nedefinit. Cei care au un interes superficial renunță mai devreme de 3 luni de zile.

Înțeleg că va fi o examinare de Shodan pe data de 28. Câte centuri negre aveți în clipa de față?

Kisshomaru Ueshiba: Cel mai înalt grad este de 8 dan, iar în prezent sunt patru. Mai sunt șase deținători de centuri negre la nivel de 7 dan. Cei care dețin primul grad în centura neagră sunt destul de numeroși, dar bineînțeles această cifră i-ar include doar pe cei care au contactat Hombu Dojo după război.

Înțeleg că un număr important de practicanți Aikido se află peste hotare.
Kisshomaru Ueshiba: Domnul Tohei a vizitat Hawaii și S.U.A. tocmai în ideea de a preda Aikido. Cel mai popular loc este Hawaii, unde există cam 1,200-1,300 de practicanți. Echivalentul ar fi cam 70,000 - 80,000 de aikidoka în Tokyo. Un număr important de centuri negre se găsește și în Franța. Există și un francez care a început să practice Aikido după ce s-a lovit la Judo. Voia să înțeleagă spiritul Aikido, dar nu avea cum să facă acest lucru în Franța. A simțit că pentru a căuta adevăratul spirit Aikido trebuie să vină în locul de origine al acestuia. Ne-a explicat că acesta era motivul prezenței sale în Japonia. Ambasadorul din Panama de asemenea practică Aikido, dar se pare că clima din Japonia e prea rece pentru el și ca atare nu practică în timpul iernii. Mai există o doamnă pe nume Onada Haru care a plecat la Roma pentru a studia scultupra. Ea venea la sală de pe vremea când era studentă la Școala de Arte Frumoase din Tokyo. Tocmai am primit o scrisoare din partea ei în care ne scria că a reușit să întâlnească un italian care practică Aikido și a primit-o bine.

Și referitor la interpretarea tehnicilor Aikido?

O-Sensei: Elementele esențiale sunt masakatsu, agatsu şi katsuhayai. Așa cum spuneam anterior, masakatsu înseamnă "victoria corectă", iar agatsu înseamnă "a învinge în raport cu misiunea divină care ți-a fost încredințată." Katsuhayai semnifică "atitudinea mentală a victoriei rapide".

Calea e lungă, nu-i aşa?
O Sensei: Calea Aiki este infinită. Acum am 76 de ani, dar căutarea continuă. Nu e lucru ușor să stăpânești Calea în  Budo sau celelalte arte. În Aikido trebuie să înțelegi fiecare fenomen din univers. De exemplu, rotația pământului, ca și cel mai îndepărtat și complex sistem din univers. O viață întreagă ne antrenăm fără a epuiza Calea.

Deci Aiki este învățătura zeilor, și în același timp Calea Marțială. Atunci care este spiritul Aikido?

O Sensei: Aikido este Ai (iubire) (Kanji difera de la Ai - armonie - la Ai - iubire -, dar lui O-Sensei îi plăcea ambivalența unor astfel de termeni, în măsura în care sensul servea spiritului Aikido - n. tr., DF). Faci din această mare iubire a universului inima ta, iar apoi faci misiunea ta din faptul de a proteja și iubi toate lucrurile. Realizarea acestei misiuni este adevăratul Budo. Adevăratul Budo înseamnă să te învingi pe tine însuți, înseamnă a pacifica spiritul agresiv al adversarului... Mai mult decât atât, este o cale spre perfecționarea de sine absolută, în care inamicul însuși este eliminat. Metoda Aiki este antrenamentul ascetic și calea prin care atingi o stare de unificare a trupului și spiritului, prin realizarea principiului divin.

Atunci Aiki este calea către o lume pacificată?

O-Sensei: Scopul suprem din Aikido este acela de a crea un rai pe pământ, un paradis terestru. În orice caz, întreaga lume trebuie să fie în armonie. Atunci nu mai e nevoie de bombe atomice sau cu hidrogen. Lumea în care trăim poate fi plăcută și confortabilă.
 

Interviu tradus din japoneză
de Stanley Pranin și Katsuaki Terasawa
Transpunere în limba română de Daniel Forga